#anteprenori_care_inspiră
- Cum au fost începuturile dumneavoastră în business?
Dacă mă gândesc la prima mea experiență antreprenorială, ce îmi aduc aminte este că în primele șase luni de antreprenoriat nu am dormit noaptea. Aveam trei angajați și trebuia să îi plătesc, deși încă nu încasam nici cât să acopăr chiria și utilitățile firmei. Angajații mei erau proaspăt absolvenți, proaspăt absolvenți de licență. Simțeam presiunea de a nu îi afecta riscurile pe care mi le asumasem eu, ca antreprenor. În fond, ei erau la primul loc de muncă, n-aveau nici o vină că afacerea mea încă nu producea bani suficienți. Eu eram cel care estimasem greșit în planul de afaceri și mă împrumutam de la o rudă în fiecare lună să acopăr salariile și utilitățile firmei. Orice început antreprenorial este greu, orice antreprenor pe bune știe asta. Dacă este ușor, nu este antreprenoriat, este altceva.
Dar momentul în care afacerea pe care ai pornit-o începe să meargă, vine și marea satisfacție. După șase luni am început să încasez mai mult decât aveam costurile, inclusiv cu angajații și cu datoriile pe care trebuia să le rambursez.
Ce mi-a rămas din acea experiență? Cele șase luni și mai ales depășirea lor cu brio au fost vaccinul meu de antreprenor. Au fost lecția de tenacitate pe care am fost norocos să o am la începutul carierei antreprenoriale, și da, am fost norocos și pentru că prima afacere a mers. Asta m-a încurajat mai târziu. Nu se întâmplă tot timpul asta, norocul are partea lui de merit.
Sunt conștient ca nu se întâmplă așa de obicei. La aproape doi ani după începutul afacerii, când am vândut-o ca afacere la cheie (era o franciză bancară ING Bank în Galați, încă activă în zilele noastre), am prins curajul care mă ajută în orice afacere pe care o pornesc. Acest prim succes de a crea o afacere și de a o duce până la exit este experiența care mă ține în jocul acesta de antreprenoriat și în prezent.
- Ce v-a determinat să deveniţi antreprenor?
Chestia cu antreprenoriatul a fost o pasiune pe care am descoperit-o pe parcursul tinereții. Îmi aduc aminte că primul gând să încep ceva a fost încă din perioada facultății de filozofie pe care o urmam la sfârșitul anilor 90. În fața căminului din Grozăvești era o locație fast-food (Kebap King sau ceva asemănător). Proaspăt venit în București din Galați, orașul în care făcusem liceul și copilărisem, eram super încântat de acest produs, shaorma, care era o noutate pentru dieta mea. Ca student, era mic dejunul devreme luat pe la ora cinci, când reveneam din cluburile în care îmi petreceam viața de student.
Așa mi-a venit ideea de a încerca să deschid o locație fast-food cu shaorma în orașul natal, unde nu exista așa ceva. Am vorbit la telefon cu tatăl meu (era inginer în Combinatul Siderurgic SIDEX) și l-am convins că ar fi o bună oportunitate să deschidem o locație tip fast-food cu shaorma, peste drum de Facultatea de Economie din Galați. Găsisem și un furnizor de echipamente de făcut shaorma, îmi amintesc că era vreo 800$ un grill. Numai că nu m-am încumetat. Aveam vreo 19 ani și am decis să imi termin facultatea în București. Un alt tip de antreprenor ar fi decis să nu își mai piardă timpul cu facultatea și ar fi mers la Galați să deschidă acest business. Fără să regret nici atunci, nici acum, eu am decis să rămân cu cărțile încă vreo cațiva ani. Probabil că am pierdut câteva milioane prin această decizie.
Câțiva ani după, la începutul anilor 2000, m-am reapropiat de antreprenoriat, culmea, într-un program de susținere al antreprenorilor, foarte similar cu “Diaspora Întreprinzătoare”. Eram angajat la Zapp, corporatist, și am aflat că există un proiect în care sunt susținuți tinerii să devină antreprenori. Se organiza prin ANIMMC (Agenția Natională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii) și, exact ca în proiectul de față, un număr de câteva sute de antreprenori aspiranți urmau inițial un program de pregătire în antreprenoriat pentru a ști cum să își facă un plan de afaceri. Câteva zeci dintre ei, în urma unui concurs de planuri de afaceri, urmau să primească un ajutor de start-up, echivalentul a 20.000 EUR. Nu știu cum s-a terminat acel program, eu nu m-am înscris în final cu un plan de afaceri. Pentru mine a fost o oportunitate să învăț despre antreprenoriat, despre afaceri, despre planuri și strategii de start-up. Îmi aduc aminte că mergeam sâmbăta dimineața la 08:00, când începeau cursurile, și eram foarte încântat să învăț lucruri interesante și să mă visez antreprenor. Eram angajat “cu simbrie” la multinațională și acolo, la acele cursuri, s-a născut dorința de a începe ceva pe cont propriu.
Câțiva ani mai târziu, în 2005, am citit într-o revistă de afaceri despre oportunitatea de a deschide o afacere în franciză și așa am început, căci atunci a apărut și oportunitatea reală. Dar drumul meu în antreprenoriat a fost unul “pregătit”, pas cu pas.
- Ce provocări aţi avut de când aţi deschis businessul?
De obicei, la o întrebare din asta, ca antreprenor, ai tendința să te plângi de statul român. Dar știi ceva, chiar nu mă plâng. Până la urmă tenacitate înseamnă să te lupți cu toate lighioanele din drumul tău. În toate poveștile așa ajunge eroul să învingă, nu? Statul are tendința să fie una dintre aceste lighioane. Deci nu mă plâng, face parte din joc. Nici nu vreau să “păcălesc” vreun antreprenor că lucrurile sunt ok, că este roz treaba cu antreprenoriatul în România. Nu este, dar se vede un progres de la un an la altul.
Așa că cea mai mare provocare este să mă automotivez, să mă simt pasionat de afacerile în care îmi investesc timpul și viața. Asta este, de fapt, lupta antreprenorului, după părerea mea, și nu este o luptă ușoară.
- Consideraţi că workshopuri de management şi antreprenoriat ar fi benefice pentru Dumneavoastră?
Găsesc utile orice fel de cursuri sau workshop-uri care îmi permit să asimiliez din experiențele altora şi care mă ajută atât pe mine, cât şi pe angajaţii mei.
- Consideraţi că un mini-MBA este un avantaj?
Un mini-MBA reprezintă cu siguranţă un avantaj şi le recomand tuturor celor care au posibilitatea, să facă acest lucru.
- Ce sfat aţi avea pentru viitorii antreprenori?
Începe azi. Nu mâine, nu poimâine. Dacă un curs de antreprenoriat în care să auzi alți antreprenori cum gândesc și să înveți bazele antreprenoriatului este începutul acestui drum, fă-o azi. Dacă vrei să faci o locație tip fast-food cu shaorma în orașul tău natal, nu amâna, fă azi asta!
Cred că am pierdut multe sute de mii de euro sau milioane, cine știe, doar prin simplul fapt că am amânat pașii în antreprenoriat.
Și cred, cu mâna pe inimă, că, pentru copiii mei, a construi afaceri care să genereze valoare atât lor, cât și societății în care trăiesc, este cel mai bun mod de a își trăi viața.
Și îndrăznește! Noi, românii, avem așa, un fatalism mioritc. Suntem, cred, singurul popor care se “laudă” în manualele de istorie că nu a cucerit niciodată niciun popor. În timp ce toți vecinii noştri încarcă bateriile de motivație ale noilor generații învățându-i despre perioadele de glorie și de cuceriri. Ca exemplu, dacă pleacă echipa națională de fotbal să joace un joc cu Olanda, încă de la aeroport dau declarații de genul: “Avem un inamic redutabil în teren, sperăm într-un egal”. La rândul nostru am fost crescuți cu aceeași mentalitate, de care trebuie cumva să ne eliberăm. Și zic de asta în afaceri. De ce să nu facem afaceri transnaționale, de ce să nu avem cât mai multe companii românești care caștigă piețe în propria țară și în afara ei? Nu ne putem aștepta nici de la stat, nici de la investitori și nici de la multinaționalele străine să facă asta pentru noi. Cred că trebuie să îndrăznim să cucerim piețe de consum, în primul rând a noastră.